În perioada interbelică, exista un clivaj între descendenţii marilor familii boiereşti – conservatorii şi progeniturile liberalilor cu stare, care nu erau altceva decât mari sau mici burghezi, îmbogăţiţi în condiţii mai mult sau mai puţin oneste.
Revenind în prezent, constatăm că există şi în zilele noastre îmburgheziţi tineri, care, sigur că nu au o tradiţie de familie, ci sunt băieţi şi fete promovate în politică de tătici şi mămici care, în anii ’90, s-au conectat la sursele de bani şi influenţă.
Contextul actual, dar mai ales cel viitor va obliga partidele politice să gândească în alt mod alcătuirea listelor electorale. Ca urmare,  probabil că vom vedea o paradă de tineri politicieni prezentaţi pe post de reformatori ai sistemului politic. Sigur că aparent nu e nimic rău în asta, însă, pe fond, am putea asista la constituirea unei clase politice noi, formate dintr-un fel de roboţei, fără convingeri, fără norme şi fără scrupule. De ce spun asta? Pentru că mentori şi susţinători ai unora dintre tinerii politicieni sunt exact acele personaje care au stricat imaginea instituţiilor fundamentale ale statului şi au determinat o scădere dramatică a încrederii cetăţenilor în Parlament, 4%!
Pericolul cel mai mare se află în zona PSD, formaţiune care oricum se apropie tot mai mult de centrul eşicherului politic. În anii ce urmează, România are nevoie de un partid social-democrat puternic, populat, la vârf, de oameni care gândesc şi se comportă precum omologii lor din ţările europene cu tradiţie democratică. PSD nu poate defila cu purtători de mesaj cu apucături de neoliberali, cu fiţe de Dorobanţi şi cu un vocabular format din 50 de cuvinte.
P.S. Am avut, recent, plăcuta surpriză de a-l urmări pe artistul Ovidiu Lipan Ţăndărică vorbind, documentat, despre Helmut Schmidt, figură emblematică a social-democraţiei germane, dar şi europene. Sunt tare curios câţi dintre purtătorii de mesaj ai PSD au habar cine a fost Helmut Schmidt…