Brad Pitt, scos de sub învinuire după ancheta privind abuzul asupra copiilor săi

Scris de Gabriel Adam la 11 Nov 2016, ora 11:00

Actorul Brad Pitt a fost scos de sub învinuire de către oficialităţi în urma unei anchete privind abuzul asupra copiilor, relatează CNN.

O sursă a declarat pentru CNN miercuri că Pitt a fost scos de sub învinuire de către Departamentul pentru Protecţia Copilului şi a Familiei (DCFS) din Los Angeles în privinţa investigaţiei asupra unui presupus incident de abuz în care ar fi fost implicat Pitt şi unul dintre copiii săi.

Acuzaţia s-a iscat din cauza unui incident petrecut pe avionul privat al lui Brad Pitt şi Angelina Jolie în septembrie – la o zi înainte ca Jolie să intenteze divorţul de Pitt după doi ani de căsnicie. La acea dată, o sursă apropiată cuplului a declarat pentru CNN că Pitt „tratează lucrurile cu maximă seriozitate” şi că este cooperant cu autorităţile.

Contactaţi prin e-mail de către CNN, un purtător de cuvânt al DCFS nu a dorit să comenteze cazul invocând legea confidenţialităţii.

Jolie doreşte custodia unică fizică a celor şase copii ai cuplului – – Maddox, 15; Pax, 12; Zahara, 11; Shiloh, 10; şi a gemenilor Knox şi Vivienne, 8 ani—însemnând că cei mici ar urma să locuiască cu ea, iar Pitt ar urma să aibă permisiunea să îi viziteze.

Săptămâna trecută, Pitt a depus o cerere pentru custodia partajată a copiilor. Atât Jolie cât şi Pitt respectă în prezent o înţelegere în urma căreia copiii au rămas în custodia mamei şi au parte de „vizite terapeutice” cu tatăl lor, potrivit reprezentanţilor actriţei.

„Angelina a declarat de la început că a fost nevoită să acţioneze pentru sănătatea familiei şi este uşurată de faptul că după investigaţia timp de opt săptămâni, DCFS este mulţumită că măsurile luate le vor permite copiilors ă se vindece”, a declarat un reprezentant al actriţei. Concluzia investigaţiei vine la o zi după ce Pitt şi-a făcut prima sa apariţie publică de când el şi Jolie au anunţat că divorţează.

300x250 Stejarelul
IULIUS MALL 1
RADIO TIMISOARA
FASHION FRIDAYS

PRIETENII NOŞTRII

Petre Nicoara HP