Cea mai frumoasă moarte - Poezie de Andrei Forte

Scris de Andrei Forte la 14 Jun 2016, ora 19:19

-vulpea cu nouă cozi III-

***
poveștile care nu se uită încep cu “a fost odată ca niciodată”.
de aceea totul s-a sfârșit între noi
așa cum era firesc.

prietenii tăi imaginari ne privesc în timp ce facem sex.
îi incită să vadă doi străini atât de apropiați.

vezuviul se preface că erupe
iar în fața unei asemenea catastrofe părem doar un castel de nisip
care nu ne-a prea ieșit.

cucuvelele cântă la geam sonata în sol minor a lui tartini.
lucruri misterioase îți intră pe fereastră când stai la parter
miere de la mama și neîncredere.

noi nu ne-am rugat vreodată unui dumnezeu anume.
bunica ta mi-a prevestit prăbușirea
când mi-a citit în palmă și am crezut-o de la bun început.

ți-ai vândut sufletul pentru un adevăr prefabricat
când mi-ai răsfoit pe ascuns jurnalul căutând să ne îngropi.
te-ai înșelat singură.

luni de zile mi-ai călcat hainele și uite că tot am ieșit șifonat dar
nu are rost să mai urlu la lună.
îți mulțumesc pentru tot.

liniștea îmi înghite fluturii din stomac.
te transformi în altcineva și pleci să faci un copil fără mine.

***
când am luat ultima cină împreună
ne-am mâncat de vii unul pe celălalt
înfometați pentru mai mult.

te-ai obișnuit prost
cu scoici saint jacques cu gust de oameni.

te-am întrebat unde te doare și m-ai arătat cu degetul
iar un parazit și-a depus ouăle printr-o crăpătură a craniului meu.
de atunci aștept răbdător să fiu consumat pe dinăuntru.

vezi mereu în oglindă aceeași mireasă
care ți se furișează pe la spate și te asfixiază mecanic.
zâmbește îi vei lua locul curând printre fantome.

mă bântuie gândul că ți-am spus te iubesc
cu buzele încleștate ca un ventriloc și am câștigat publicul.
pe tine nu dar ce show.

vulpea cu nouă cozi toarnă otravă în pahare.
hai să ciocnim
pentru cei ce mint doar la sfârșit.

mă bucur de amintirea unui sărut la care ne-am dat silința
ca de țeava rece a unui pistol
pe care mi-o bag în gură cu ochii închiși.

te-am iubit de tot
și asta a fost cea mai frumoasă moarte.

Citește și: 1. Kitsune – Vulpea cu nouă cozi
2. Un punct în albastru – Vulpea cu nouă cozi II
Artwork: Alex Gherguși

300x250 Stejarelul
IULIUS MALL 1
RADIO TIMISOARA
FASHION FRIDAYS

PRIETENII NOŞTRII

Petre Nicoara HP