Cea mai mare greşeală pe care o poţi face cu conturile de pe Internet

Scris de Gabriel Adam la 16 Jan 2017, ora 11:00

Utilizatorii de Internet fac numeroase greşeli când aleg parolele pentru diferite conturi, cele mai frecvente fiind folosirea aceleiaşi parole pentru mai multe conturi, alegerea unei parole simpliste şi păstrarea într-un loc nesigur a acesteia, potrivit unui studiu Kaspersky Lab.

Numeroşi utilizatori de internet folosesc aceeaşi parolă pentru mai multe conturi, ceea ce înseamnă că, în cazul în care o parolă este aflată, le pot fi sparte mai multe conturi.

O altă greşeală a utilizatorilor este că folosesc parole simpliste, uşor de dedus. Mai mult, unii dintre utilizatori păstrează parolele într-un loc nesigur, făcând, astfel, inutilă ideea de parolă, indică rezulatatele cercetării Kaspersky Lab – o companie globală de securitate cibernetică.

„Aceste greşeli echivalează, practic, cu a lăsa uşa deschisă pentru ca oricine să aibă acces la e-mail-urile tale, conturile bancare, fişierele personale şi altele”, spune Andrei Mochola, şeful diviziei Consumer Business a Kaspersky Lab.

Potrivit cercetării, aproape una din cinci persoane (18%) s-a confruntat cu o tentativă de spargere a conturilor, dar puţine au setat parole eficiente. De exemplu, doar o treime (30%) din utilizatorii de internet au parole diferite pentru fiecare cont online, în timp ce o persoană din zece foloseşte aceeaşi parolă pentru toate conturile sale online.

De asemenea, utilizatorii nu creează parole suficient de complicate, care să-i protejeze de compromiterea conturilor şi de şantaj. Doar jumătate (47%) dintre ei folosesc parole formate din litere mici şi mari, iar doi din trei (64%) folosesc litere şi cifre. Aceasta este situaţia, în ciuda convingerii utilizatorilor că au nevoie de parole puternice pentru contul de online banking (51%), e-mail (39%) şi în magazinele online (37%).

Studiul mai arată că oamenii dezvăluie parolele altor persoane şi folosesc metode nesigure, pentru a şi le aminti. Aproape o treime (28%) dintre respondenţi au dezvăluit parola unui membru apropiat din familie, iar 11% din ei – unor prieteni, mărind şansele ca aceasta să ajungă la cineva rău intenţionat. O persoană din cinci (22%) a recunoscut, de asemenea, că şi-a notat parolele pe un carneţel, ca să nu le uite. Chiar dacă o parolă este complexă, utilizatorul este vulnerabil pentru că alţii o pot vedea şi folosi.

„Oamenii fac greşeli elementare atunci când vine vorba de parole online. Cele mai bune parole nu se găsesc în dicţionar. Acestea sunt lungi, conţin litere mari şi mici, cifre şi semne de punctuaţie. Însă, având în vedere că utilizatorii au, de regulă, multe conturi online, nu este prea simplu să ţină minte o parolă sigură pentru fiecare. O soluţie de administrare a parolelor îi poate ajuta să ţină la îndemână şi să genereze parole complexe, care scad riscul de a le fi compromise conturile”, a adăugat Mochola.

Mai multe articole

300x250 Stejarelul
IULIUS MALL 1
RADIO TIMISOARA
FASHION FRIDAYS

PRIETENII NOŞTRII

Petre Nicoara HP