Cele mai bune 15 filme ale anului

Scris de Gabriel Adam la 25 Dec 2016, ora 05:30

Anul 2016 a adus animaţii, blockbustere şi filme care vor fi pesemne premiate cu Oscar. Arthouse-uri realiste şi thrillere erotice explicite au purtat spectatorul în întreg spectrul emoţiilor intense. Filmele alese în lista recomandărilor sunt cele care au captat atenţia:

„Zootropolis”, regia: Byron Howard, Rich Moore

„Zootropolis/ Zootopia”: Animaţia prezintă peripeţii din oraşul mamiferelor, unde animalele trăiesc, năzuiesc şi se îmbogăţesc, de la cel mai masiv elefant până la minuscula viespe. Când Judy Hopps devine primul iepure recrutat în poliţie, se prinde extrem de iute cât de greu este să menţii stabilitatea şi ordinea în oraş. Pentru că-şi doreşte să se afirme, Judy încearcă să rezolve un caz misterios. Din păcate, va trebui să se ocupe de anchetă împreună cu Nick Wilde, o vulpe vicleană ce-i încurcă treburile.

„The Handmaiden”, regia: Park Chan-wook

Park Chan-wook, regizorul controversatelor filme „OldBoy”, „Lady Vengeance”, „Thirst” şi „Stoker” (cu Nicole Kidman) a revenit pe marile ecrane în 2016 cu un thriller erotic. „Slujnica/ The Handmaiden” este o peliculă plină de suspans despre o poveste de dragoste combinată cu erotism, fantome, horror şi S&M. Povestea, cu accente la graniţa dintre tandreţe şi sadism, începe cu Sookee, o tânără menajeră cu un trecut întunecat care este angajată în serviciul moştenitoarei Hideko.

Hideko este o femeie extrem de frumoasă, care trăieşte pe o proprietate luxoasă şi aparent, are tot ceea ce îşi doreşte. Doar că alături de ea este unchiul său dominant, cu obiceiuri bizare, colecţionar de cărţi erotice rare şi care îi face viaţa nepoatei sale un calvar. Sookee păstrează un secret: este o hoaţă de buzunare recrutată de un şarlatan care se dă drept conte. Slujnica îl ajută să o seducă pe frumoasa moştenitoare şi totul merge conform planului până la un punct, când între cele două femei se leagă o relaţie plină de erotism. „Slujnica/ The Handmaiden” este o adaptare liberă după romanul „Fingersmith”, semnat Sarah Waters, care a reuşit să zguduie sensibilităţile timizilor. Filmul este complet sade-esque, dar totodată subliniază că dragostea pură triumfă peste violenţă.

„Hell or High Water”, regia: David Mckenzie

Jeff Bridges mărturiseşte că a acceptat să joace în cel mai recent film, „Hell or High Water”, pentru că i-a fost greu să refuze un rol ce i s-a părut substanţial. În drama cu subiect criminalistic, Jeff Bridges interpretează un şerif din Texas. Din distribuţie fac parte şi actorii Chris Pine şi Ben Foster. Pine şi Foster joacă doi fraţi ce se află în faţa pericolului de a-şi pierde casa părintească, astfel că jefuiesc o bancă pentru a face rost de banii pentru ipoteca pe care o aveam de plătit la aceeaşi bancă. Mulţi critici spun că filmul este o critică adusă problemelor din America contemporană. După cum recunoaşte Jeff Bridges „filmul nu îi judecă pe cei infami sau pe cei ce se ocupă de finanţe”, dar în ciuda ambiguităţii temelor morale ale peliculei, actorul nu crede că bancherii sunt portretizaţi drept personaje negative.

„Kung Fu Panda 3″, regia: Jennifer Yuh Nelson, Alessandro Carloni

„Kung Fu Panda 3″: Atunci când tatăl dispărut al ursului panda Po reapare subit, cei doi se îndreaptă spre un „paradis al urşilor panda” unde vor întâlni tot soiul de personaje voioase. Dar în momentul în care un ticălos cu puteri supranaturale începe să „baleieze” prin China, învingându-i pe toţi maeştri kung fu, Po trebuie să-i instruiască pe locuitorii unui sătuc de urşi veseli şi neîndemânatici să lupte împotriva unei bande înverşunate de panda ce practică măiestrit tehnica Kung Fu.

„Sing”, regia: Garth Jennings, Christophe Lourdelet

Producătorii americani de la Illumination Entertainment (faimoşi pentru animaţiile mainstream „Despicable Me” şi „The Secret Life of Pets”) revin cu un musical în care Matthew McConaughey îşi împrumută vocea unui ursuleţ koala cu slăbiciune pentru showbiz-ul sclipitor. Pasional şi emotiv, marsupialul este însoţit la concursul de talente pentru voci briliante de un porcuşor spinos, cu vocea actriţei Scarlett Johansson, un porc domestic pe care-l joacă Reese Witherspoon şi un şoricel oportunist, interpretat de Seth Macfarlane.

„Suicide Squad”, regia: David Ayer

Actorul şi cântăreţul american Jared Leto a fost determinat să depăşească performanţele lui Jack Nicholson şi Heath Ledger în pielea Jokerului, aşa că a decis să îşi petreacă o parte din timp cu oameni care l-ar putea ajuta să pătrundă mai bine în mintea celebrului personaj negativ. Actorul premiat cu Oscar, care este şi solistul trupei rock 30 Seconds to Mars, s-a întâlnit cu „oameni care au comis crime îngrozitoare”, în încercarea de a se apropia mai mult de lumea violentă a binecunoscutului răufăcător, The Joker, maleficul inamic al lui Batman. „Pentru Joker, violenţa este o simfonie. Acesta este un personaj a cărui răsplată vine din violenţa actului şi manipulării”, a declarat Leto pentru Entertainment Weekly.

„M-am întâlnit cu experţi, doctori, psihiatri, oameni care au interacţionat cu psihopaţi şi oameni care au comis crime îngrozitoare. Apoi, am petrecut destul timp cu ei, cu oamenii care au fost instituţionalizaţi pentru perioade lungi de timp”, a adăugat Jared. Leto a dezvăluit, de asemenea, că partea lui preferată la actorie este că devine „parţial detectiv, parţial scriitor” după ce acceptă un rol. „Descoperirea, cunoaşterea şi construirea unui personaj…este cu adevărat distractivă”, a afirmat cântăreţul. Rolul faimosului clovn schizofrenic este tulburător de interpretat, zvonindu-se că Nicholson l-a avertizat pe regretatul Ledger despre provocările întunecate pe care le presupune acest rol, înainte ca acesta să accepte să intre în pielea personajului în franciza „The Dark Knight/ Cavalerul Negru”. „Este un rol toxic. Cred că The Joker trăieşte undeva între realitate şi altă dimensiune. Ai permisiunea de a încălca regulile şi de a te provoca pe tine însuţi, dar şi pe cei din jur, printr-un mod cu adevărat unic”, a mai comentat solistul trupei 30 Seconds to Mars.

Costumul şi machiajul lui Joker au şocat mulţi fani ai benzilor desenate de la DC Comics, atunci când a fost dezvăluită înfăţişarea completă a personajului negativ din „Suicide Squad”. Părul verde-sângeriu, tatuajele, cerceii şi dinţii de argint – au fost detalii, accesorii nemaiîntâlnite la vreo reinterpretare a temutului răufăcător. „Au fost atât ideile mele, cât şi ale lui David (regizor – n.r.), aşa că a fost o combinaţie a minţilor noastre bolnave şi sucite”, a conchis actorul.

„I, Daniel Blake”, regia: Ken Loach

Filmul a luat Palme d’Or la Festivalul de la Cannes, în 2016. Criticii de film spun că merita această prestigioasă distincţie, conform mediafax.ro. E un film de stânga. Social. Emoţionant. Melodramatic. Mizerabilist. Despre omul care are curajul să-şi ceară drepturile şi să moară cu demnitate. E povestea lui Daniel Blake, văduv de vârstă mijlocie, de meserie tâmplar. Bărbatul care nu poate lucra şi nici nu poate obţine beneficii (ajutor social, şomaj), după un atac de cord aproape fatal. Regizorul Ken Loach transpune în film o poveste despre sistemul de asistenţă socială. O poveste brutal de sinceră. Deşi tezist, filmul are o simplitate feroce: fără podoabe, fără apologetică, genul de film care jigneşte sufletele sofisticate, cu bun gust. Nu-i un film pentru oamenii care merg la cinema ca să caute „entertainment”.

„Toni Erdmann”, regia: Maren Ade

Lungmetrajul „Toni Erdmann” tratează tema obsedantă a momentului, ruptura drastică între generaţii. Un tată excentric şi o fiică sobră. Tatăl parcurge distanţa între Germania în România, doar pentru a echilibra viaţa fără sens a fiicei sale. Cum se spune, face totul pentru ea. Discret sau intruziv, o urmăreşte pas cu pas în viaţa sa corporatistă din România. Drog, eşec sentimental, tranzacţii eşuate, partyuri trăznite, toate îl au drept martor „din umbră” pe tatăl care îi spune fetei sale că viaţa merită trăită şi trebuie trăită altfel.

„Toni Erdmann” spune povestea lui Winfried care o vede rar pe fiica lui, Ines, în permanenţă prinsă cu jobul ei. Profesorul de muzică, rămas brusc fără elevi, se hotărăşte să-i facă o vizită-surpriză. Decizia este problematică, fiindcă Ines, o femeie de carieră sobră, lucrează la un proiect important pe o funcţie de strateg corporatist în Bucureşti. „Schimbarea” geografică nu-i ajută pe cei doi să se înţeleagă mai bine. Lui Winfried, mereu pus pe glume, îi place să-şi enerveze fiica cu farse răsuflate. Micile lui înţepături la adresa vieţii ei marcate de rutină, şedinţe lungi, baruri de hotel şi rapoarte de performanţă sunt şi mai rele. Tatăl şi fiica ajung într-un impas, iar Winfried acceptă să se întoarcă acasă, în Germania. Aici îşi face intrarea epatantul „Toni Erdmann”: alter-ego-ul cu vorbă dulce al lui Winfried. Deghizat cu un costum penibil, o perucă ciudată şi o proteză dentară şi mai ciudată, Toni dă buzna în viaţa profesională a lui Ines şi se dă drept antrenorul de life-coaching al directorului ei. Sub masca lui Toni, Winfried e mai îndrăzneţ şi lipsit de reţineri, dar Ines îi ţine piept. Cu cât mai tare se ciocnesc, cu atât se apropie mai tare. În mijlocul nebuniei, Ines începe să-şi dea seama că tatăl ei cel excentric merită poate, totuşi, un loc în viaţa ei.

The Jungle Book, regia: Jon Favreau

Filmul „Cartea junglei / The Jungle Book”, după povestea perenă a lui Rudyard Kipling şi bineînţeles, inspirat de animaţia Disney, este regizat de Jon Favreau (cineastul care a făcut „Iron Man”). Aventura live-action a lui Mowgli, copilul care a fost crescut de o familie de lupi, începe atunci când înfricoşătorul tigru Shere Khan promite să elimine din junglă orice ameninţare „umană”. Mowgli trebuie să părăsească singurul cămin pe care l-a avut vreodată până atunci, adăpostul lupilor. Dar băiatul va primi de-a lungul peripeţiilor sfaturi de la mentorul său, pantera Bagheera (vocea este a actorului Ben Kingsley), seriosă şi conservatoare, şi de la ursul nonconformist Baloo (Bill Murray). Mowgli va întâlni creaturi viclene în junglă, de pildă Kaa (cu vocea actriţei Scarlett Johansson), pitonul cu glas seducător şi privire hipnotică care încearcă să-l tragă pe sfoară.

„La La Land”, regia: Damien Chazelle

Musicalul „La La Land”, cu Ryan Gosling şi Emma Stone, este un tribut adus epocii de aur a musicalurilor hollywoodiene, deşi povestea din film se petrece în contemporaneitate. Gosling interpretează rolul unui pianist de jazz care se îndrăgosteşte de o actriţă debutantă (Emma Stone). Cei doi întâmpină obstacole pe măsură ce-şi clădesc cariere de succes.

„Elle”, regia: Paul Verhoeven

În acest thriller, Huppert interpretează rolul lui Michèle, o femeie de carieră ce pare indestructibilă. Şefă a unei companii de jocuri video, ea pare să se comporte la fel de distant şi de crud şi în viaţa sa personală, nu doar în cea profesională. Faptul că este atacată în propria casă îi schimbă viaţa pentru totdeauna. Când îl găseşte pe bărbatul care a asaltat-o, amândoi sunt atraşi într-un joc curios şi incitant – un joc cu reguli care poate degenera în orice moment.

„La fille inconnue”, regia: fraţii Dardenne

Jean-Pierre şi Luc Dardenne, doi dintre favoriţii Cannes-ului, revin cu un film plin de suspans: „La fille inconnue”, „diamantul brut al fraţilor Dardenne”, cum îl numeşte revista Les Inrockuptibles. Într-o seară, după ce programul s-a terminat şi cabinetul s-a închis, o doctoriţă aude soneria, dar nu răspunde. În ziua următoare, poliţia o informează că o tânără a fost găsită moartă la uşa ei.

„Paterson”, regia: Jim Jarmusch

„În film nu prea se întâmplă mare lucru. Un autobuz se strică. Un câine încearcă să mănânce un caiet”, notează The Independent. Paterson trăieşte în Paterson, New Jersey, acest oraş al poeţilor – de la William Carlos Williams la Allan Ginsberg – azi în decădere. Şofer de autobuz, el duce o viaţă simplă, în rutină, alături de Laura, care-şi înmulţeşte proiectele şi experienţele cu entuziasm, şi de buldogul lor englez. În fiecare zi, Paterson scrie poeme într-un carneţel de care nu se desparte niciodată… Filmul observă în tăcere victoriile şi înfrângerile vieţii cotidiene, precum şi poezia care zace în cele mai mici detalii.

„Finding Dory”, regia: Andrew Stanton

„Finding Dory / În căutarea lui Dory”o readuce pe marile ecrane pe uituca favorită albastră a tuturor, Dory (vocea lui Ellen Degeneres), care locuieşte fericită în recif, împreună cu Nemo (vocea lui Hayden Rolence) şi Marlin (vocea lui Albert Brooks). Când Dory îşi aduce aminte deodată că are o familie undeva, care s-ar putea să o caute, cei trei pornesc într-o aventură care le va schimba viaţa.

Regizorul Andrew Stanton este genul de om aflat mereu în căutarea unei noi poveşti, iar imaginaţia îl poartă adesea peste mări şi ţări. De data aceasta, însă, un personaj din trecutul său reapare pe nepusă masă şi îl pune pe gânduri: e vorba despre Dory, pe care o ştiţi din super-producţia anului 2003, „Finding Nemo”.„Mi-am dat seama deodată că sunt îngrijorat de soarta lui Dory, care avea probleme de memorie ultima dată când am văzut-o,şi m-am întrebat cum s-a rezolvat asta. Dacă se pierde din nou? Va fi bine?”, spune regizorul.Producătoarea Lindsey Collins continuă: „Dory părea fericită, dar viaţa ei n-avea cu adevărat un sens până ce nu l-a întâlnit pe Marlin. Întâlnirea lor şi prietenia care îi leagă e singura formă de familie pe care Dory o cunoaşte”.

Familia, o temă cheie a filmului

Când o întâlnim prima dată pe Dory, ea nu-şi mai poate aduce aminte nimic despre locul unde s-a născut şi nici despre părinţii ei. E clar, însă, că are o familie, iar acest nou film spune povestea acestei căutări.

„Pentru mine este uimitor cum Dory e un personaj cu care atât de multă lume empatizează”, spune actriţa Ellen DeGeneres, cea care îi dă viaţă lui Dory. Motto-ul ei – „just keep swimming / continuă să înoţi!” – a inspirat şi motivat publicul de pe diverse continente în ultimii ani. „Dory joacă un rol central în «Finding Nemo»şi e normal ca oamenii să se întrebe ce s-a mai întâmplat cu ea. Vrem să aflăm care mai e viaţa ei. Mai e prietenă cu Marlin şi Nemo? Are o familie? Îşi va aduce aminte vreodată detalii despre familia ei?”

„Silence”, regia: Martin Scorsese

O adaptare a romanului lui Shusako Endo, filmul „Silence”, în regia lui Martin Scorsese, prezintă povestea unor călugări portughezi iezuiţi din secolul al XVII-lea, persecutaţi şi torturaţi în timpul misiunii de evanghelizare în zonele izolate ale Japoniei. Rolurile principale sunt jucate de Liam Neeson, Andrew Garfield şi Adam Driver. Garfield şi Driver se pregătesc pentru periculoasa lor călătorie în căutarea mentorului lor, interpretat de Liam Neeson; când ajung în Japonia, călugării sunt roşi de îndoială în privinţa convertirii japonezilor.

În film se vede practica japoneză de executare a creştinilor prin răstignire, inclusiv metoda de tortură mizuharitsuke sau crucificarea în apă. Scorsese are un destin faimos în ceea ce priveşte relaţia cu religia creştină. Regizorul a intenţionat să devină preot catolic, înainte să se înscrie a şcoala de film. Acest impuls religios a fost redat în mod direct şi autentic în unele dintre filmele sale, cum ar fi „The Last Temptation of Christ” şi „Kundun”, dar şi subtil, în filme precum „Mean Streets”, „Bringing Out the Dead şi „Gangs of New York”.

Mai multe articole

300x250 Stejarelul
IULIUS MALL 1
RADIO TIMISOARA
FASHION FRIDAYS

PRIETENII NOŞTRII

Petre Nicoara HP