Zilele acestea, politicienii din România cred că au înţeles – cei care au o minimă conexiune cu realitatea – că aşa nu se mai poate! În cei peste 20 de ani, cetăţenii acestei ţări şi-au pus speranţa în diverşi lideri şi în partidele politice. Toţi i-au dezamăgit, pentru că, vorba jurnalistului Liviu Mihaiu, în două decenii s-au furat mai multe PIB-uri din România. Pe lângă jaful generalizat practicat la scară naţională, dincolo de combinaţiile transpartinice, în ultimii ani, comunicarea dintre formaţiunile politice şi cetăţeni a fost paralizată, iar spaţiul public a fost contaminat de interminabilele dispute dintre guvernanţi şi opoziţie. Niciun politician nu s-a străduit să discute direct cu cetăţenii. Puterea i-a sfidat total pe români, iar Opoziţia a vorbit doar despre Traian Băsescu şi a depus moţiuni după moţiuni, epuizând instrumentele parlamentare specifice democraţiei. Practic, PSD şi PNL şi-au obosit electoratul propriu şi au transmis un semnal de neputinţă în lupta cu un PDL abuziv şi arogant.
Mai mult, Opoziţiei i-a lipsit şi încă îi lipseşte consecvenţa. Prea uşor se trece de la o idee la alta, iar proiectele, dacă cumva există, nu sunt bine puse în lumină. De foarte multe ori şi comunicatorii sunt lipsiţi de inspiraţie şi talent.
În acest trist peisaj, protestele de stradă confirmă faptul că ruptura dintre politic şi civic este totală. Răbdătorii cetăţeni ai României s-au săturat şi de incompetenţii aroganţi de la guvernare, dar nici nu îşi pun speranţe mari în partidele de opoziţie. Corupţi şi hoţi sunt peste tot!

Riscul cel mai mare, din punctul meu de vedere, nu este intrarea României într-o zonă a turbulenţelor economice majore, ci pierderea totală şi definitivă a încrederii cetăţenilor în partidele politice, iar de aici şi până la negarea publică a rolului Parlamentului nu mai este decât un pas. Iar democraţie fără Parlament nu există!