Dovada că există viață pe Venus: descoperirea care a stârnit furtuna la NASA

Scris de Gabriel Adam la 13 Jan 2017, ora 15:00

O descoperire neașteptată ar putea schimba planurile de cercetare ale savanților de la NASA cu privire la planetele din sistemul solar.

Descoperirea unor dungi negre în norii care acoperă planeta Venus poate indica prezența vieții la nivel microbian, spun cercetătorii.

Un astronom din echipa de cercetare a planetei Venus, Sanjay Limaye, a declarat că “este o posibilitate pe care nu o putem ignora”, referindu-se la existența vieții pe a doua planetă de la Soare.

Potrivit acestuia, viața s-ar putea ascunde în zonele unde au fost găsite fâșiile negre în norii de radiații ultraviolete.

Singurul mod în care putem afla ceva cu certitudine este să analizăm probe din atmospfere planetei”, a mai spus Limaye.

Astronomii americani și cei ruși lucrează împreună la trimiterea unei misiuni care să investigheze de aproape solul de pe Venus, potrivit Daily Star.

În timp ce presiunea pe Venus este similară celei de pe Pământ, temperaturile variază între 30 și 70 grade Celsius. Cea mai mare problemă pentru existența vieții pe Venus se referă tocmai la temperaturile extreme (până la 462 grade C) și prezența acidului sulfuric din atmosferă.

Mai multe articole

300x250 Stejarelul
IULIUS MALL 1
RADIO TIMISOARA
FASHION FRIDAYS

PRIETENII NOŞTRII

Petre Nicoara HP