Gestul făcut de Coreea de Nord pune în alertă întreaga lume

Scris de Gabriel Adam la 13 Feb 2017, ora 14:00

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică, în primul test de acest gen de la învestirea lui Donald Trurmp în funcţia de preşedinte al SUA până în prezent, potrivit BBC.com.

Coreea de Sud a condamnat lansarea rachetei balistice de către Coreea de Nord, comunicând că aceasta reprezintă o gravă ameninţare la adresa păcii şi securităţii din peninsula coreeană şi o încălcare a rezoluţiilor Consiliului de Securitate ONU, informează Reuters.

Este pentru prima dată când state izolate au testat asemenea dispozitive de la punerea în funcţie a preşedintelui american Donald Trump.

Provocările repetate ale Coreei de Nord demonstrează natura iraţională a regimului lui Kim Jong Un şi obsesia acestuia pentru dezvoltare nucleară, a declarat Ministerul de Externe de la Seul, în cadrul unui comunicat.

Preşedintele american şi Administraţia de la Casa Albă a indicat faptul că Washingtonul va avea un răspuns calibrat pentru a evita escaladarea tensiunilor.

Lansarea rachetei a avut loc ieri, la ora locală 07.55, de la baza aeriană Banghyon, din provincia Pyongan (partea de vest a Coreii de Sud).

Potrivit oficialilor sud-coreeni, racheta a fost lansată spre est, în direcţia Mării Japoniei şi a parcurs aproximativ 500 km.

Shinzo Abe, prim-ministrul al Japoniei, care s-a aflat zilele acestea într-o vizită în SUA, a declarat că testul a fost ”absolut intolerabil”.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, l-a asigurat pe Abe că ”America sprijină Japonia, aliatul său măreţ, 100%”.

Luând cuvântul la o conferinţă de presă comună, în timpul unei vizite în SUA, Abe a adăugat că Donald Trump l-a asigurat, de asemenea, că s-a angajat să „să facă din ce în ce mai puternică alianţa noastră”.

Mai multe articole

300x250 Stejarelul
IULIUS MALL 1
RADIO TIMISOARA
FASHION FRIDAYS

PRIETENII NOŞTRII

Petre Nicoara HP