„Guvernul vă poate controla după informaţiile de pe smartphone”

Scris de Gabriel Adam la 18 Oct 2016, ora 10:00

Anul acesta, participanţii la cel mai mare festival de muzică electronică din Rusia nu au mai avut nevoie de telefoanele mobile sau de aparatele foto.

În schimb, organizatorii au folosit un program de recunoaştere al trăsăturilor feţei pentru a-i identifica şi a le trimite pozele direct pe smarphone-uri. Potrivit Business Insider, tot ce au trebuit să facă participanţii… a fost să trimită un selfie pentru a se înscrie.

Tehnologia de recunoaştere facilă este produsă de NTechLab din Moscova, o firmă al cărei algoritm de identificare devine din ce în ce mai populară în toatăm lumea tehnologică. Fondatorii NTechLab, Artem Kukharenko şi Alexander Kabakov, sunt de părere că aplicaţia va putea fi folosită în orice domeniu, iar majoritatea efectelor vor fi pozitive: de la implicarea aplicaţiei în căutările poliţiei în timp real până la parcurile de distracţii care îşi fotografiază clienţii care se dau în rollercoastere şi îşi vor poza cât mai rapid după.

Există, totuşi, şi o parte neagră a invenţiei: intimitatea la nivel global ar putea fi pusă în pericol dacă o astfel de aplicaţie ajunge să fie utilizată de consumatorul obişnuit. Producătorii intenţionează în prezent să vândă aplicaţia unor firme de securitate de stat din China şi Turcia, printre alte ţări, iar aceasta ar urma să fie folosită pentru a proteja cetăţenii.

Fondatorii spun că oricine se teme că ar putea fi urmărit cu această tehnologie nu realizează de fapt că, în cazul în care deţine un smartphone, efectul pe care îl are acesta este similar cu al aplicaţiei. „Nu există viaţă privată. Guvernul ţării în care locuiţi vă poate controla după informaţiile pe care le obţine din smartphone-ul vostru”, au mai declarat Kukharenko şi Kabakov.

Momentan, compania numără 20 de angajaţi şi se autofinanţează. Dar fondatorii speră să strângă suficiente fonduri pe parscursul unui an şi vor să aducă compania la o valoare de 30 de milioane de dolari. NTechLab nu a raportat încă nicio urmă de profit, dar şi-a prezentat produsul la peste 400 de companii şi speră să vândă câte ceva până la finele anului curent.

NTechLab a devenit cunoscută după ce a învins echipa Google la MegaFace Challenge 2015, când a identificat celebrităţi dintr-un set de 1 mil. de fotografii cu o acurateţe de 73,3%.

Mai multe articole

300x250 Stejarelul
IULIUS MALL 1
RADIO TIMISOARA
FASHION FRIDAYS

PRIETENII NOŞTRII

Petre Nicoara HP