Inspector antifraudă, reţinut pentru luare de mită. Filmul evenimentelor, depănat de DNA

Scris de Calin Tenche la 8 Jun 2016, ora 15:25

Procurorii DNA de la Timișoara au dispus, astăzi, reținerea pentru 24 de ore, pentru luare de mită, a unui inspector antifraudă. Acesta urmează să fie prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cei de la DNA susţin că, cu ocazia unui control ce se desfășura la o societate comercială, Cojocaru Alexandru — Bogdan, inspector antifraudă în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală — Direcția Regională Antifraudă 5 Deva, ar fi pretins de la un om de afaceri (denunțător în cauză) foloase materiale pe care urma să le primească disimulat, prin intermediul unui interpus, în schimbul favorizării firmei respective.

În acest context, până în prezent, Alexandru — Bogdan Cojocaru nu a încheiat niciun act final de control ori inspecție fiscală, mai mult a întreprins acțiuni de tracasare a reprezentanților societății controlate, materializate prin:
— solicitarea repetată de documente și invitarea acestora la sediul instituției acestuia din municipiul Deva,
— efectuarea de verificări paralele ce priveau alte aspecte decât obiectul principal al controlului, finalizate prin aplicarea unor sancțiuni contravenționale minore, toate cu scopul de a pune presiune psihică și a-i determina în cele din urmă să accepte condițiile impuse de acesta, respectiv de a accepta să dea cu titlu de mită, anumite foloase materiale ori pecuniare, precizează DNA.

Urmare a acestui comportament, în 2 iunie, omul de afaceri i-a remis intermediarului, în considerentul de mai sus, suma de 2.100 lei.

A doua zi, inculpatul s-a prezentat la sediul firmei și a returnat cei 2.100 lei, lăsând să se înțeleagă că suma remisă nu ar fi suficientă și de aceea a restituit-o.

Astăzi, omul de afaceri s-a întâlnit cu Alexandru — Bogdan Cojocaru, ocazie cu care acesta din urmă i-a reproșat că nu l-a căutat mai repede pentru că lucrurile ar fi putut fi rezolvate mai demult, dar că acestea se pot aranja și în această fază, dar prin toamnă, relatează DNA.

În continuare, inspectorul antifraudă i-a oferit consultanță denunțătorului în sensul că l-a învățat să deschidă o firmă unde să transfere toate activele societății vizată de control, care ulterior urma să fie închisă. De asemenea, pentru a tergiversa rezultatul final al controlului, Cojocaru i-a mai spus omului de afaceri că pe data de 9 iunie 2016, când acesta din urmă era invitat la sediul Direcției Regionale Antifraudă Deva, să prezinte mai puține acte decât cele solicitate și să facă o nouă cerere pentru a obține o amânare a termenului de depunere a documentelor.

Mai mult, inculpatul l-a asigurat pe denunțător că între timp el se va ocupa ca lucrurile să evolueze într-o manieră favorabilă, întrucât urmează să se schimbe și conducerea, iar cu noul șef se înțelege mai bine.

Nici de această dată inspectorul antifraudă nu a fost mulțumit de suma de bani oferită de denunțător, lăsând să se înțeleagă că cei 10.000 lei pe care a vrut să-i remită omul de afaceri sunt prea puțini.

În plus, inculpatul Cojocaru Alexandru — Bogdan a manifestat un comportament extrem de precaut, încercând chiar să-l percheziționeze pe denunțător în vederea depistării unor eventuale mijloace de înregistrare.

300x250 Stejarelul

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

IULIUS MALL 1
RADIO TIMISOARA
FASHION FRIDAYS

PRIETENII NOŞTRII

Petre Nicoara HP