Monkey Safari aduce un feeling "wild" la Undertheivy

Scris de Andrei Forte la 9 Jun 2016, ora 18:34

Undertheivy își reia campania de cucerire a sufletelor timișorene ce iubesc muzica electronic. De sub iederă, publicul dansează în “safari”, vineri noapte, de la ora 23, când la platane se întorc doi artiști foarte “wild”. Este vorba despre duo-ul Monkey Safari, care revine la Timișoara să continue experiența înălțătoare de anul trecut. Dan Dragoș le este alături, ca reprezentant al orașului de pe malul Begăi, în această poveste nocturnă pe beat-uri electronice. Biletul de intrare costă 20 de lei până la ora 1 și 30 după. Piscina clubului Heaven primește, așadar, alte cadouri auditive răcoroase, pentru cei ce ascultă muzică cu inima. Ivy love!

Cei doi frați originari din Halle(Germania), Lars și Sven, au pornit în frumoasa aventură Monkey Safari încă din 2008. Hit-ul Hi Life, lansat în 2012, i-a propulsat pe cei doi în preferințele lui Pete Tong, care a ales piesa drept Essential New Tune. Acest lucra s-a întâmplat înainte ca Hi Life să apară pe una dintre compilațiile Ministry of Sound, alături de alte nume grele precum Royksopp, MK, Disclosure și Hot Since 82. De-a lungul timpului, DJ-i de top mondial precum Sven Väth, Joris Voorn, Pete Tong sau Tensnake au răspândit sound-ul băieților în toată lumea. Însă chiar ei înșiși îl folosesc cel mai bine în set-uri, mixând în locuri precum Space Ibiza, Watergate Berlin, Revolver Melbourne, Social Club Paris, Fuse Club Belgium, DGTL Festival Amsterdam sauu Fusion Festival Berlin. În ultima perioadă, Monkey Safari și-au focusat atenția către propriul label Hommage, însă păstrează energia și vibe-ul pozitiv pentru gig-uri minunate, precum cel din această săptămână de la Undertheivy.

300x250 Stejarelul
IULIUS MALL 1
RADIO TIMISOARA
FASHION FRIDAYS

PRIETENII NOŞTRII

Petre Nicoara HP