Târgul Serbarea Crăciunului își deschide porțile. Ce cadouri poți găsi?

Scris de Ora de Stiri la 30 Nov 2016, ora 10:09

Timișoara se lasă învăluită de atmosfera Sărbătorilor de iarnă. Începem să căutăm cadouri pentru cei dragi, haine de sezon, decorațiuni care să împodobească locuința, pentru a ne bucura de spiritul Crăciunului.

Expoziția Serbarea Crăciunului vine în ajutorul timișorenilor, cu o multitudine de produse pentru toate gusturile la cele mai accesibile prețuri.

Astfel, în perioada 30 noiembrie – 4 decembrie 2016, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează ultimul eveniment expozițional al anului: Târgul de cadouri pentru sărbătorile de iarnă.

Timp de cinci zile, peste 50 de firme din România vor expune o gamă diversificată de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, marochinărie, bijuterii și gablonțuri, jucării, articole textile, produse alimentare, dulciuri, produse de igienă și sănătate, aranjamente  – cadouri tradiționale pentru  Moș Nicolae și Moș Crăciun!

Publicul este așteptat cu produse tradiționale din carne, dar și vinuri sau pălincă de casă. Standurile cu produse promit o calitate superioră, pentru toate gusturile și toate buzunarele, la cele mai accesibile prețuri.

Programul de vizitare este de miercuri până sâmbătă între orele 10:00–20:00, iar duminică între orele 10:00 – 18:00.  Intrarea este liberă.

Mai multe articole

300x250 Stejarelul
IULIUS MALL 1
RADIO TIMISOARA
FASHION FRIDAYS

PRIETENII NOŞTRII

Petre Nicoara HP