Manuel Rivas, Creionul tâmplarului, trad. Alexandra Reocov, ed. Curtea veche, 2011

“De ce credeţi că mă aflu aici? Nu sunt o mistică. Lupt împotriva suferinţei, a suferinţei pe care dumneavoastră, eroii de o parte şi de cealaltă, o provocaţi oamenilor obişnuiţi.” (p. 138) – vorbeşte o călugăriţă de la o închisoare-spital. Unul dintre deţinuţi este doctorul Da Barca, un roşu internaţionalist, iar unul dintre gardieni este bolnavul (la cap şi la inimă) Herbal. În timpul războiului civil din Spania. Herbal e pilotat, intermitent, de vocea unui pictor anarhist pe care l-a ucis, şi de vocea Omului de Fier. Pictorul “defunct” îl îndeamnă să-l ajute pe Da Barca, Omul de Fier îl îndeamnă să-l ucidă. Doctorul nu poate fi ucis, pur şi simplu supravieţuieşte miraculos. Şi chiar se însoară, prin procură, cu iubita lui, Marisa Mallo. Şi chiar îşi consumă noaptea nunţii, în timpul unui transfer cu trenul de la o închisoare la alta – ajutat de călugăriţă şi de gardianul aflat temporar sub influenţa “defunctului”.

Creionul tâmplarului e suvenirul pe care-l păstrează Herbal de la victima lui. E un obiect magic, transmis de la muncitor la muncitor, ajuns la pictor, apoi la ucigaşul lui şi, în cele din urmă, la o prostituată fără acte, închisă, aşa cum fuseseră închişi muncitorii pe vremea lui Franco, într-un bordel. Cea mai mare parte a romanului e povestea doctorului Da Barca spusă de fostul gardian prostituatei, înainte de începerea programului la bordel. O ştafetă de la exploataţii de ieri transmisă exploataţilor de azi. Prostituata nu are nici un rol, e pasivă şi mută, desigur. Încă. Ne putem aştepta, asta e sugestia, ca miraculosul suvenir să acţioneze şi asupra ei, să audă şi ea o voce care s-o îndemne… Nu cred că greşesc, mă bazez şi pe acest pasaj de la început: “În Antichitate, naşterea albinelor era un mister. Înţelepţii, precum Aristotel, au venit cu teorii care mai de care mai nebuneşti. Se spunea, de exemplu, că albinele ar fi apărut din burta leşurilor de boi. Şi tot aşa, veacuri la rând. Dar ştiţi de ce? Pentru că nu erau capabili să vadă că regele era, de fapt, o regină.” (p. 13)

Este o poveste de dragoste aşa cum scrie pe copertă – frumoasă, plină de sensibilitate etc. Dar e mai ales o poveste a victimelor care se leagă una de alta peste timp chiar prin veriga slabă a călăilor inocenţi. Cum spune călugăriţa, eroii de o parte şi de alta nu reuşesc decât să creeze victime în rândul ne-eroilor, chiar şi Herbal e o victimă, un inocent (în sensul accentuat în roman, de fiinţă debilă mintal – despre alt personaj, e drept, dar i se poate aplica perfect şi acestuia) împins să ucidă.

Rămâne miracolul: doctorul care nu poate fi ucis. Un altfel de erou, în care degeaba tragi şi pe care degeaba îl închizi. Frumos.

*

Suzanne Collins, The Hunger Games, ed. Scholastic Press, 2009, 2010 (kindle)
(în traducere românească Jocurile foamei, la Nemira)

Sunt primele trei titluri la categoria Fiction în magazinul Kindle. Categoria Fiction (vreo 400.000 de titluri) e altceva, desigur, decât Literary Fiction (14.851 de titluri). E o trilogie: The Hunger Games, Catching Fire şiMockingjay. Best-seller planetar, cred că se face şi film, dacă nu s-o fi făcut deja. Tot pentru adolescenţi, respectiv fără sex, dar cu violenţă (mă întreb acum dacă există aventură fără violenţă). E mai merituoasă, ca să zic aşa, decât Harry Potter, poate fi văzută drept satiră a societăţii spectacolului. Foarte recomandabilă puştilor cu nivel de începători în engleză – e scrisă în întregime la prezent, cu un vocabular simplu, rareori necesitând dicţionar (la denumiri de arme, de exemplu), nu pune nici o problemă de înţelegere.

Primul volum e cel interesant, cel în care se inventează lumea cărţii, ca în toate romanele de gen. În viitorul postapocaliptic supravieţuieşte, pe ruinele SUA, o ţară numită Panem, alcătuită dintr-un centru, Capitolul, şi douăsprezece districte plus unul. Capitolul e locuit de echivalentul consumeriştilor occidentali de azi, fiinţe caraghioase obsedate de petreceri, modă, operaţii estetice şi reality show-uri, iar districtele sunt lumea a treia, proletariatul, lagărele de concentrare etc., fără nici un strat tampon. Al doisprezecelea district e al minerilor – sărăcie cruntă, oamenii muncesc din greu ca să facă rost de mâncare, altceva nu-şi pot dori. O duc mai bine doar braconierii, puţinii curajoşi care reuşesc să iasă pe furiş din district şi să se aventureze în pădurile bântuite de fiare, mai ales de haite de câini sălbăticiţi. În fiecare an, îmbuibaţii din Capitol organizează un mega reality show, după modelul Survivor, cred, cu o miză crâncenă: din 24 de participanţi (câte doi din fiecare district, o fată şi un băiat între 12 şi 18 ani), 23 trebuie să moară, nu există decât un singur câştigător-supravieţuitor. Într-un an, în districtul 12 e aleasă să participe o fetiţă de 12 ani, care n-ar fi avut nici o şansă, dar sora ei mai mare, de 16 ani, se oferă voluntar în locul ei.

Şi gata, mai departe vă închipuiţi şi singuri, aţi mai văzut, măcar întâmplător, câte un reality show la tv. Oricât de greţoase ar fi, spectacolele astea te pot prinde – eu mă uitam la un moment dat la “Schimb de mame”, emisiunea aia în care concurează gospodine cu IQ redus pentru… absolut nimic, doar aşa, ca să se facă de râs. O ţin minte pe o bravă menajeră care-i inspecta alteia WC-ul cu o oglindă dintr-alea de la dentist, ca să vadă dacă e bine curăţat.

La audienţa masivă pe care o au reality-show-urile, e perfect explicabil de ce a prins atât de bine romanul. Din păcate, autoarea nu se ocupă decât în treacăt de publicul din Capitol, doar cât să ne descrie cîţiva stilişti, făpturi tatuate, vopsite, operate (unii îşi implantează mustăţi de pisică), bulimici obsedaţi de bârfe şi modă. Îi veştejeşte rapid şi se concentrează pe eroismul tinerei obligate să participe la Jocurile foamei, pe amorul dintre ea şi alt participant, pe revolta ei etc. E un roman de aventuri clasic, cu capcane inventive, cu puzzle-uri şi quest-uri, lupte, crime, suspans, pozitivi şi negativi. Cam puţin faţă de ce mă aşteptam, totuşi.

Apropo: poţi returna pe kindle orice carte în termen de 7 zile după ce-ai cumpărat-o, dacă nu vrei s-o păstrezi.

Scris de Luciat