Un român, desemnat jucătorul lunii decembrie în campionatul Spaniei

Scris de Gabriel Adam la 15 Jan 2017, ora 15:00

Internaţionalul român Florin Andone, în vârstă de 23 de ani, component al echipei Deportivo La Coruna, a fost desemnat jucătorul lunii decembrie în campionatul Spaniei, conform site-ului laliga.es.

Trei goluri şi două pase decisive sunt performanţele care l-au propulsat pe Florin Andone în topul jucătorilor din La Liga în luna decembrie a anului trecut. Andone i-a depăşit pe Lionel Messi (FC Barcelona) şi Vitolo (FC Sevilla) în viziunea oficialilor ligii profesioniste din Spania.

Transferat în vara anului 2016 de la Cordoba, în schimbul a patru milioane de euro, după ce a fost golgheterul sezonului trecut din liga secundă spaniolă, Andone a găsit mai greu drumul spre gol în prima parte a noului sezon. În primele zece partide, Andone n-a marcat pentru formaţia antrenată de Gaizka Garitano, apoi s-a descătuşat şi a marcat în patru etape consecutive: cu Granada, Sevilla, Malaga şi Real Sociedad, când a reuşit o „dublă”.

Florin Andone a strâns 19 partide în tricoul lui Deportivo La Coruna în acest sezon, timp în care a marcat şase goluri şi a oferit două pase decisive. Atacantul cu 13 selecţii la echipa naţională este cotat la 2.5 milioane de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.de.

Mai multe articole

300x250 Stejarelul
IULIUS MALL 1
RADIO TIMISOARA
FASHION FRIDAYS

PRIETENII NOŞTRII

Petre Nicoara HP