Unde mai găsiţi locuri de cazare pentru Sărbătorile de Iarnă

Scris de Gabriel Adam la 21 Dec 2016, ora 07:45

Pomana porcului, foc de tabără, colinde şi sosirea lui Moş Crăciun, de sărbători în staţiunile de pe Valea Prahovei, dar şi oferte greu de refuzat la pensiunile din Delta Dunării. Pentru cei care nu au ales încă un loc pentru a-şi petrece sărbătorile, mai există oferte de ultimă oră.

La un hotel de patru stele din Sinaia, sejurul în perioada 23 – 26 decembrie, costă între 1210 lei, de persoană şi 1552 de ei, de persoană, în funcţiile de camere alese pentru cazare: double twin, executive, deluxe sau junior suite. Pe lângă cazare, pachetul cuprinde şi demipensiune. Turiştii vor fi primiţi cu ţuică fiartă iar în fiecare seară vor asculta muzică live. Pe 24 decembrie, va avea loc pregătirea tradiţională a porcului şi un program artistic cu „Ursarii de la Comăneşti” dar va fi organizat şi un foc de tabără cu vin fiert, ţuică fiartă şi şorici. Iar seara soseşte şi Moş Crăciun.

Şi tot în Sinaia, dar la un hotel de trei stele, aproape toate locuri de Crăciun deja s-au epuizat. Aici, sejurul de Crăciun costă 1650 de lei, pentru două persoane. Tariful include 4 nopţi de cazare cu mic dejun buffet, spectacol ocazionat de sosirea lui Moş Crăciun (în seara de Ajun) cu program artistic si cadouri pentru copii. Pe 25 decembrie, este organizat un dejun festiv cu meniu tradiţional, iar seara este un spectacol cu TEO Magicianul.

La Buşteni, sejurul în perioada 23-26 decembrie, la un hotel de 3 stele, costă 890 de lei, de persoană într-un apartament cu două locuri sau 590 de lei de persoană în camera cu trei paturi. Aici, pachetul de servicii include cazare 3 nopţi, mic dejun, pomana porcului pe 24 decembrie şi cina pe 25 decembrie. Moş Crăciun va fi prezent în seara de 24 decembrie cu surprize pentru copii, program special cu colindători, ritualul tăierii porcului şi foc de tabără.

La Azuga, pentru cei cu dare de mână, la un hotel de 5 stele, Crăciunul costă 795 de euro, camera standard dublă şi poate ajunge la 1015 de euro în Lux Garden Suite. Pachetul include 3 nopţi de cazare cu mic dejun, bufet cu prăjituri de casă şi cozonac şi program de colinde pe 24 decembrie, Cafe concert Piano Live, dejun tradiţional de Crăciun pe 25 decembrie, tea time şi home made cookies şi ciocolată caldă cu marshmallows pentru copii.

Hotelierii şi proprietarii de pensiuni de pe litoralul românesc şi din Delta Dunării au pregătit o serie de oferte de sărbători, pentru nostalgici sau pentru cei care iubesc mai mult marea decât muntele, preţurile plecând de la 230 de lei/ persoană/ cameră dublă, pentru un pachet de minimum două nopţi de cazare. Astfel, pentru petrecerea unei minivacanţe de Crăciun pe litoral, doritorii trebuie să plătească între 230 de lei/ persoană/ cameră dublă, la un hotel de trei stele, unde oferta este pe sistemul plăteşti două nopţi de cazare şi stai trei nopţi, şi 450 de lei/ persoană/ cameră dublă, pentru un pachet de patru nopţi de cazare într-un hotel de patru stele.

Crăciunul în Delta Dunării costă de la 480 de lei/ persoană/ cameră dublă, pentru un pachet de trei nopţi de cazare, cu pensiune completă şi petrecerea de Crăciun, plus acces gratuit la spa şi jacuzzi.

Pentru Revelion oferta este mai diversificată, preţurile pentru pachetele cu două şi trei nopţi de cazare plecând, pe litoral, de la 270 de lei/ persoană/ cameră dublă, într-un hotel de trei stele, bani în care intră şi masa de Revelion. Pentru cei mai pretenţioşi, hotelierii de pe litoral au pregătit pachete mai complexe, care cuprind pensiune completă, petrecerea de Revelion şi acces gratuit la sauna sau spa, preţul pentru acest pachet fiind pe măsură, de 1.600 de lei/ persoană/ cameră dublă pentru trei nopţi de cazare, totul în hotelurile de patru şi cinci stele.

Pentru pachete similare, turiştii care aleg să-şi petreacă noaptea dintre ani în Delta Dunării trebuie să scoată din buzunar de la 580 lei/ persoană/ cameră dublă, pentru un pachet de trei nopţi de cazare, cu pensiune completă şi petrecerea de Revelion, cu acces la spa şi jacuzzi, la o pensiune de trei margarete, până la 1.180 lei/ persoană/ cameră dublă, la un hotel de patru stele, preţ în care intră trei nopţi de cazare cu pensiune completă şi petrecerea de Revelion.

„Chiar dacă sărbătorile de iarnă sunt de obicei asociate cu zăpadă, colinde sau săniuş, invităm turiştii să-şi petreacă Crăciunul şi Revelionul pe litoral şi în Delta Dunării şi îi invităm să consulte ofertele agenţiilor de turism pentru o vacanţă de relaxare, wellness şi spa, cu servicii de calitate”, spune preşedintele Asocieţiei Litoral – Delta Dunării, Corina Martin.

Mai multe articole

300x250 Stejarelul
IULIUS MALL 1
RADIO TIMISOARA
FASHION FRIDAYS

PRIETENII NOŞTRII

Petre Nicoara HP